Dacă l-ai iubi cu verile din tine
timpul ar ploua cu ore fără chei,
s-ar întoarce-n matcă mierea de albine
și-ar fugi prin voi copiii-dumnezei.
Liniștea și-ar sparge măștile de gheață
și le-ar arunca într-un pahar cu ceai,
s-ar spăla cu cer fântânile pe față
și s-ar coace-n voi cireșele de mai.
N-ar mai ști corăbii cum să se scufunde
în oceane-n care moartea ar muri
când în răsărituri teama n-ar pătrunde
iar în voi tăcerea nu v-ar mai vorbi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu