Mai stai de vorbă, Doamne, și cu mine
să-mi spui ce faci în cerul Tău ascuns,
cine te-ntreabă dacă-Ți este bine
când greul Tău rămâne nepătruns.
Te doare și pe Tine când părinții
se fac mai mici și-apoi se duc pe rând,
când aripile lor le poartă sfinții
și prin copii trec zilele plouând?
Cu cine plângi când noaptea Ți-e prea mare
și crește-n jurul Tău numai pustiu,
când curg în oameni ierni fără ninsoare
și clopotele cheamă a târziu?
Ai pus în noi și pace, și povară,
ne-ai dat fântâna-n care Tu Te vezi
și vise, să ne vindece de seară.
Dar spune-mi, Doamne, Tu la ce visezi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu