Nervi de Babă-Cloanță

Prin pădurea din poveste,

Făt-Frumos mergea agale,

când deodată, fără veste,

i s-a aruncat în cale

fioroasa Babă-Cloanță,

numai cu trei dinți în gură,

hâdă ca o cotoroanță

și urlând peste măsură :

-Nu mai poate, frate dragă,

omul să se simtă bine –

cât e lumea asta largă

peste tot dau doar de tine.

Am ieșit și eu oleacă

să mă plimb prin poieniță,

așteptând cu drag să treacă

vreun băiat sau vreo fetiță,

ca să-i spun o vorbă bună,

să-i șoptesc la urechiușă

câte-n soare și în lună,

cum ar face-orice mătușă.

Ți-am mai spus, sau  mi se pare,

prințișor fără rușine,

că-n pădurea asta mare

toți ascultă doar de mine?

Nimeni nu-mi face ponoase,

viața mea e minunată.

Dar când vii tu, Făt-Frumoase,

totul o ia razna-ndată –

ai o groază de-ajutoare

care țin mereu cu tine

și tot sar fără-ncetare

să te apere de mine.

Și-atunci spune, prințulică :

așa frumușel cum ești,

cu prieteni fără frică,

tare-i bine, în povești,

să te lupți mereu cu-o babă,

s-o ataci fără de veste.

Ia fii tu băiat de treabă

și te du-n altă poveste!