Te-ai străduit mereu să scrii sonete
de dragoste, zăpezi și dezrobire,
de tot ce-nseamnă floare și iubire
și-acum ai dat-o pe rondel, poete.
În prozodia clasică se pare
că ți-ai găsit refugiu și-mplinire,
spre reguli stricte, mai presus de fire
ai devoalat o strașnică chemare.
Să fie oare firea-ți vinovată
pentru misterioasa-ncorsetare
în specia, de altfel minunată?
Ea a adus eterna consacrare
unui anume Shakespeare de-altădată,
Deci inutil să te-ntrebi : „De ce oare...?”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu