Într-o zi cu multe treburi
a ieșit de printre ierburi,
întinzându-și trupușorul
și-nălțând ușor căpșorul,
o urzică
mititică,
somnoroasă și peltică.
Lângă ea, o furnicuță
ageră și hărnicuță
s-a oprit din graba-i mare
și, privind-o cu mirare,
s-a răstit : - Ce fel de plantă
mare-așa și enervantă
ai putea și tu să fii?
Și cum te numești, ia zi?
-Cred că mă numesc urzică –
a-ngăimat ea, cam cu frică.
-A, am auzit de tine,
știu ce poți, și nu-i de bine :
ești rea tare și înțepi,
doar la asta te pricepi,
toată lumea te-ocolește
și nimeni nu te iubește.
Mai bine nu te nășteai!
-Ce urâte vești îmi dai –
izbucnește-n plâns urzica –
acum chiar m-apucă frica
și aș vrea pe loc să mor.
-Haide, ia-o mai ușor –
s-a amestecat și el
un fir gras de pătrunjel –
tu abia ai răsărit
și deja te-ai îngrozit,
dar nu știi că toate cele
au și bune, au și rele.
Uite : harnica furnică,
deși-i tare mititică,
are zeci de surioare
și-mpreună fac rău tare;
dacă oamenii le lasă,
pot să surpe și o casă
când, cu zecile de mii,
își fac cuib în temelii.
Urzicuțo, tu-nțepi tare
și nu este de mirare
că oricine îndrăznește
să te-atingă, se căiește.
Dar, de-ntrebi orice mămică,
o să-ți spună
cât de bună
este ciorba de urzică;
ai și fier, și vitamine
și-i faci omului mult bine.
Vezi acum, dragă plăntuță,
te-a speriat o furnicuță.
Dar, crescând, o să înveți
mult mai mult să te respecți
fiindcă-n lumea asta, zău,
nu-i nimic doar bun sau rău.
Hai, încearcă să zâmbești
și învață să trăiești!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu