marți, 5 august 2014

Spre care Pol?



Spre Polul Sud sau Polul Nord
ai început să rătăcești
și te-ai oprit să te-odihnești
pe țărmul unui mic fiord,
nemaiștiind unde-ți dorești
s-ajungi - la Polul Sud, sau Nord?

La urma urmei, ce-i mai crud
în pribegirea fără leac
din dor în dor, din veac în veac –
s-ajungi la Polul Nord, sau Sud?

Oricât de mult ai da ocol,
ghețarul tău neîmblânzit
te va depune, negreșit,
întotdeauna la un Pol.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu