Chipurile

Oricât m-aș strădui, nu pot să scriu

foarte serios,

din cauza unui impuls

tumultuos

și fistichiu,

de care-am încercat mereu

să scap,

dar vechile năravuri îmi ies tare greu

din cap.

Acest impuls nestăvilit

și oarecum bizar

mă face să văd destul de rar

tot ce-i obișnuit.

În schimb îmi îndeasă ca un fitil

în minte

orice caraghioslâc deloc cuminte,

total infantil,

care așază întregul univers

într-un vers

cu prozodie ciudată,

necontrolată

și necizelată.

Vreun cât de cât poet dacă aș fi,

această etică

inestetică

de a vedea lucrurile

ar putea cu timpul deveni,

chipurile,

arta mea poetică.

Dar, cum nu sunt poet

și nici măcar la mine-n casă

parcursul meu nu-i înțelept,

n-am mari motive să mă-ndrept,

deci nu rămâne decât să-mi repet :

Haide, lasă!