La intrarea în pădure,
lângă un tufiș cu mure,
după ce-a plouat mai tare
s-a ivit o baltă mare.
În doar două dimineți,
s-a umplut de vietăți –
râme, viermișori, gâzuțe
și-o familie de broscuțe,
iar băltoaca-ncăpătoare
era plină de mișcare
cât întregul univers;
și ce bine le-a mai mers
micilor viețuitoare...
Dar necruțătorul Soare
alungând ploaia cea rece,
balta a-nceput să sece,
prevestind probleme mari
pentru mulții locatari.
Și-ntr-o zi au decretat
că-i timpul să stea la sfat,
să vadă ce-i de făcut.
–Fraților – a început
cel mai înțelept broscoi –
cred că e cam vai de noi;
dacă vremea-i tot frumoasă,
vom rămâne fără casă.
Aveți vreo sugestie?
–Pentru-așa o chestie
nu-i decât o rezolvare
– zise un păianjen mare –
nu putem rămâne toți
într-o baltă de doi coți.
Tre’ să plece careva.
–N-ai vrea să pleci dumneata?
s-a trezit țipând deodată
o gâzuță sufocată
de atâta indignare.
Oricum ești cam mult prea mare
pentru-o balt-așa de mică;
nimeni n-o să-ți poarte pică
de vrei să ne părăsești,
căci mereu ne prigonești,
încercând să ne vânezi!
–Să auzi și să nu crezi –
s-a mirat un viermișor.
Luați-o, frate, mai ușor!
Eu cred că nu este cazul
să-ngroșăm așa obrazul;
am fost buni amici mereu
și-acum, când am dat de greu,
stăm aici și ne sfădim,
în loc să ne străduim
să găsim o rezolvare
bună pentru fiecare.
Uite ce vreau eu să zic :
ne putem strânge un pic,
s-ocupăm loc mai puțin
și-o să supraviețuim.
Pricepeți ce vreau să zic?
–Îți convine, că ești mic,
te poți strânge cât de tare –
a sărit o broască mare –
dar noi unde-o să-ncăpem,
așa multe cum suntem?!
Hai, că ești așa-nțelept...
–Și-atunci, crezi că e mai drept
să se mute toată lumea,
să rămână doar broștimea?!
Și-uite-așa s-au tot certat,
au țipat, s-au acuzat,
s-au jignit vreun ceas sau două,
până... a-nceput să plouă.
Balta s-a făcut iar mare
și întreaga supărare
care-atât i-a învrăjbit,
ca prin farmec s-a topit
și cu toții, mari și mici,
au fost cei mai buni amici.
.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu